Menționez că rândurile care urmează reprezintă strict o părere personală a autorului, și nu un adevăr absolut.
Poveste - ireală, Treptele schimbarii - reale
De când sunt și lucrez în Moldova mi-a atras atenția următorul aspect: Trainingurile de vânzări ale companiei noastre se vând ca pâinea calda. Trainingurile de Leadership însă sunt la fel de căutate ca pâinea de ... alaltăieri... Sper ca după citirea articolului care urmează să fim cu toții de acord că:
1. Focusul trebuie schimbat de pe câștigul imediat (Training de vânzări) înspre investiție și câștig pe termen mediu și lung (Investiție în Leadership)
2. Avem nevoie nu numai de Manageri de calitate, dar și de Leaderi cu greutate.
3. Schimbarea este un proces și orice proces este legat de anumiți pasi și de o anumită perioadă de timp
Dar să începem cu începutul:
A fost odată ca niciodată o mică pădure, undeva într-un colț de lume. În această pădure trăiau multe animale, unele mai mari, altele mai mici; unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase; unele mai deștepte altele mai puțin deștepte. Ca în orice pădure care se respectă, toți erau egali intre ei, în afară bine-nțeles de cei care erau mai egali decat ceilalți. Un lucru însă era tare interesant în mica noastră pădure. Cu toate că era plină de resurse și animalele munceau fiecare cum și pe unde putea, nu aveau nici cea mai mică idee ce se întâmpla cu rodul muncii lor. Deciziile se luau undeva mai în sus, pe malul unui râu pe numele lui Mosk.Va închipuiți că toată lumea se bucura atunci când, odată sau de 2 ori pe an venea poruncă de la împărăție să se livreze. Și se livra. Veneau trenuri întregi de marfă din alte păduri îndepărtate, se descărcau și se reîncărcau cu alte produse și erau trimise în cu totul alte păduri. Și toată lumea se bucura că putea să participe la încărcarea și descărcarea de primăvară, și la reâncărcarea și descărcarea de toamnă.
Nu știm exact ce s-a întâmplat, dar se zvonește că la un moment dat, unui animal mai egal de pe râul Mosk i s-a pus pata pe frunte și a oprit vânturarea produselor dintr-o parte în alta... Se zicea că nu era chiar ceea ce ar fi trebuit să fie... Așa că toate animalele din pădure s-au bucurat, de bucurie au încins o hora, și încinsi după hora s-au pus pe baut. Nu prea mai aveau nimic de facut, pădurea era frumoasă și vinul mult și bun era bine pus în butoaie. Spre deosebire de alte povești minunate, în povestea noastră s-a strecurat o mică greșeală: Butoaiele odată golite, rămâneau goale. Și de pe râul Mosk va puteți închipui că nu mai veneau așa de multe porunci. Decât un vânt rece... Așa că toată pădurea noastră s-a pus singură pe treabă: Unii făceau vin, alții cultivau pământurile, alții cumpărau dintr-o parte 1 frunză și o vindeau pe două. Mai scurt, fiecare făcea ce putea, cum putea și cât putea. Și în toată pădurea se simțea mirosul muncii cinstite... Și tot muncind ei și muncind, și-au dat la un moment dat seama că începuseră să cam moară de foame. Au stat și s-au gandit, și au înțeles ca au nevoie de o organizare. Imediat a fost ales Comitetul Animalelor Cinstite (prescurtat CAC). Aceste animale, erau toate alese pe sprânceană, din animale cu experiență în domeniu, și mai ales cu domenii. Ei au fost buni și au făcut treabă. CAC s-a ocupat de animale de tot felul, mari și mici, frumoase și mai puțin frumoase, destepte și mai puțin deștepte, rude și frați. Și nu ar trebui să ne mire, dacă rudele și frații au fost mai egali decât egalii. Și noi în locul CAC-ului tot la fel am fi făcut, că doar animale suntem, nu-i așa?
Doar că la un moment dat foamea începuse să fie așa de mare încât multe alte animale, dintre cele egale între ele, au plecat în alte păduri, să vadă cum e viața pe acolo și să trimită de-ale gurii pe acasă, în pădurea mumă.
Multe au văzut ei și ele peste hotarele propriei păduri. Au învățat lucruri noi, au învățat obiceiuri noi, și chiar cuvinte noi. Unul dintre ele se numea viziune. Când l-au auzit pentru prima oară s-au bucurat și au spus mândrii: Noi stim ce e asta! Un loc unde se bagă vulpile ca să nu le înghețe cozile... Mare le-a fost mirarea când au aflat că viziunea nu are legătură cu un loc mic, limitat, cu o singură ieșire, maximum două... Din contră chiar, spuneau celelalte animale, viziunea este exact o vizuina, dar pe de-a-ndoaselea: Nu este mică, dar e mare; nu este limitată, ci doar cerul îi este limită; nu are doar o ieșire, maximum două, ci o viziune bună generează multe ieșiri...
Și toată pădurea nostră vuia acum despre noul cuvânt adus de prin alte păduri... Unii spuneau că-i bună, alții că-i bred (un alt cuvânt din altă pădure); unii ziceau că peștele de la cap se împute și CAC-ul trebuie să vină cu o viziune; CAC-ul se apăra, spunea multe și până la urmă îi ruga pe toți să mai aștepte 4 ani, că, spuneau ei, atâta dureaza creearea unei viziuni... Și multe alte lucruri se spuneau despre acest cuvânt...
Eu spun că este bine.
1. Prima treaptă în schimbarea unei persoane, a unei organizații/instituții/companii, a unei societăți este cea din pădurea noastră. Nimeni nu știa nimic despre o așa-numită viziune și nici despre importanța ei. Problema nu era deci constientizată, cu toate că ea exista.
2. Urmează apoi conștientizarea unei stări de fapt. Cu cât se vorbește mai mult despre un anumit lucru, cu atât este mai bine. Aici apar idei noi, gândurile se cuibăresc dintr-un cuib în alt cuib, se analizează beneficiile, dar și dezavantajele unei eventuale schimbări.
3. Apoi se fac strategii la foc de sobă. Unele dintre aceste strategii sunt menite doar să se topească primăvara ca omătul. Altele dintre ele, dau roade și, timide sau puternice, ca un ghiocel frumos, sau un vulcan în erupție, duc la anumiți pași. Se pun întrebări și se dau răspunsuri. Și cel mai important,o spunem încă odată, se fac planuri și se fac primii pași.
4. Cea de-a patra treaptă a schimbării este una dinamică, în care se trece de la rolul mai pasiv al discuțiilor, la punerea în aplicare a unor parți din strategia elaborată la treapta nr 3. Această a 4-a treaptă este una periculoasă. Având în vedere că succesele schimbării nu vin imediat, elementul motivațional deci lipsește, s-ar putea ușor întâmpla o reîntoarcere la nivelul 2 sau 3. Dacă însă Leaderul de moment reușește să țină atenția focusată pe obiectivul principal, se poate trece la ultima treaptă a schimbării, a cincea.
5. Aici schimbarea se arată în adevărata ei amploare iar beneficiile pentru toate părțile implicate devin vizibile și palpabile. Odata ajunși pe această treaptă este foarte simplu de păstrat avantajele schimbării, acestea fiind deja parte din noua mentalitate a celor implicați.
Suntem acum înspre final și aș vrea să revedem pe scurt gândurile de mai sus:
1. Managerul are un rol limitat
2. Leaderul este acela care trebuie să se implice activ în elaborarea unei viziuni și în pastrarea acestui foc. Cu cât mai multă căldură va emana el, cu atât mai ușor le va fi oamenilor să se strângă în jurul lui
3. Dezvoltarea pe termen lung este posibilă doar pe temelia unei viziuni atractive, în care cei implicați să creadă și să o susțină
4. Schimbarea este un proces, și un proces necesită timp.
Vă doresc tuturor pași siguri pe drumul schimbării și să ne reîntâlnim într-o pădure vizionară
Vlad”
--
Peter-Vlad Ianusevici
AEGIS Consulting
www.aegis.md
